just a fool to belive i'm everything he needs..

doua realitati paralele...

granitele corectitudinii

cand iti dai seama ca balanta e dreapta? cand iti dai seama ca ai achitat tot ce aveai restant? te obisnuiesti cu ideea ca totul are si revers, accepti cu demnitate fiecare lovitura in speranta ca in curand natura isi va arata o noua fata! nicio lovitura nu te mai poate ingenunchea! stii ca le meriti! si mai ramane sa astepti ziua "z" cand balanta se va inclina in favoarea ta!

revolta....

... tendinta de a te razvratii, de a te razbuna, de a da fiecaruia ceea ce merita... imaginatia o ia razna... spirit justitiar...
o alegere dificila: drumul simplu in care ai simtii cum te eliberezi... si drumul dificil, te abtii si salvezi aparentele, totul de dragul unei imagini superficiale... oh, cata putere e necesara sa poti disimula adevarul! sa te poti integra intr-o masa de oameni aparent normali! de fapt, banali!

maybe next time!

atunci cand totul se duce ... naibii, atunci cand nu mai vezi nicio solutie, atunci cand ai certitudinea esecului, de abia atunci poti spune cu adevarat ca ai pierdut.... de fapt, nu numai ca ai acceptat ca ai pierdut, ci ca te-ai obisnuit sa pierzi!

chiar exista acel "ceva" ce te mentine si te calauzeste? e normal ca o voce pe care n-o poti controla sa-ti sopteasca incontinuu "maybe next time!"? indiferent ce faci sa auzi over and over again acelasi text??? sa simti ca te bantuie? sa fie subcontientul care s-a saturat sa tot dea rateuri... sau doar o amagire.... cuiva, acolo, departe, ii place sa se joace cu nenumarate perechi de nervi!

gustul dulce al iertarii...

cauti, astepti, iti pui mii de intrebari, ceri opinii si .... inca ai dubii! si in tot timpul asta te macini, simti cat gresesti si realizezi cu fiecare ocazie cat te costa scurtul timp in care ai decis sa uiti de tine, de tot ce credeai si tot ce erai! iti creezi in mintea deja obosita de prea multe regrete, nenumarate scenarii, cu si mai multe deznodaminte, si nicio clipa nu poti indraznii sa speri ca vei reusi sa iti repari erorile...simti cum sentimentul de vinovatie, de minciuna te opreste sa respiri!putin cate putin! cu tot curajul din tine, curaj nebanuit, iti iei inima in dinti si faci pasul!... si ... ce usurare! ce senzatie incomparabila de libertate! poti incepe din nou sa simti o mare parte din tot ce ai ignorat, prea ocupat sa gasesti calea cea mai sigura si mai putin dureroasa! cat de greu e sa iti gasesti curajul de a merge pana la capat?

inconstienta...

cat de mult dor momentele de revelatie! cele in care realizezi cat de mult ai gresit in trecut! si cat de dure sunt urmarile! ajungi in situatia in care esti pus in fata faptului implinit si nu mai poti schimba nimic!!! oricat de mult te-ai stradui!
din pacate, dramul ala de inconstienta care te-a adus in situatia nefasta isi face inca efectul: realizezi ce te-a adus in punctul mort al existentei tale, realizezi si ce ar fi trebuit sa faci si totusi.... si totusi continui!
vezi cum usor-usor tot ce iti doresti se indeparteaza, cum tot ce a reprezentat pentru tine "evolutia" are o traiectorie paralela cursului vietii tale, si te vezi nevoit sa accepti cu capul plecat, sa simti cum te injosesti, si incepi sa crezi ca viata iti da exact ce meriti!

nici noi nu ne intelegem.... cum ar putea EI sa ne inteleaga???

pana de curand i-am combatut cu toate fortele pe toti aceia care spuneau ca femeile sunt fapturi pe care nu le intelegi si, mai ales pe care NU TREBUIE sa le intelegi....
dar, orice inceput are si un sfarsit, asa ca..... e imposibil sa intelegi o femeie!!!
si m-am convins de asta exact cand ma astepam mai putin! stiam bine ce am avut, stiam bine de ce am renuntat, stiam bine ce TREBUIE sa aiba, stiam si ce are, dar.... nu a fost de ajuns! intrebarea nu e "ce nu are?" ci "de ce nu e suficient???"
nu are nicio legatura cu notiunile idealului, caci de prea mult timp stiu ca nu exista.... dar!!!
e senzatia de copil mic si rasfatat care isi tortureaza mama sa ii cumpere cea mai colorata si amuzanata jucarie ca mai apoi sa o arunce fara nicio remuscare! (care, by the way, nu am trait-o niciodata!!!)... sa se joace chiar asa de tare copilul din noi cu creierele noastre incat sa ne ravaseasca?